Cum sa vorbesti despre politica, fara sa faci politica – povestea proiectului Politic Scam

Cum sa vorbesti despre politica, fara sa faci politica – povestea proiectului Politic Scam

Va place politica? Nici mie… Nici s-o urmaresc si nici sa discut pe aceasta tema, desi televiziunile incearca sa ne convinga zilnic de contrariul, cu nenumarate reportaje, emisiuni, intrigi si strategii politice. Ba mai mult, urasc politicienii! De aceea, recunosc ca mi-a fost dificil atunci cand au apelat la mine cei de la Politic Scam, un proiect care isi propune sa dezvaluie zilnic manipularea politica, sociala si mediatica.

La acel moment, nu imi inchipuiam ca voi fi abordat pentru un asemenea proiect. Nu pentru ca experienta mea trecuta nu ar fi atins subiectul, ci pentru ca imi repugna ideea de a fi cumva asociat cu politicul.  E drept, Politic Scam nu se doreste a fi un proiect politic, ci un proiect care abordeaza o nisa inca ne-exploatata: toate articolele de pe Politic Scam prezinta tehnici si metode de manipulare politica, mediatica si sociala. Atat. Nu este un site de stiri politice.

De aceea, intrucat era ceva nou, ceva nemaiintalnit in online-ul romanesc, am acceptat propunerea. Nu pentru ca ar fi fost doar o provocare, ci pentru ca, spre deosebire de alte proiecte, accentul se punea in cea mai mare masura pe vizual, acolo unde un designer bun poate face diferenta. In plus, pe partea de P.R. si content am lucrat cu cei de la Mind CVS Consulting, cu care am mai abordat si alte proiecte. Experienta noastra impreuna si-a spus cuvantul – a iesit un proiect de efect, extrem de apreciat de catre client si cititori.

Cum am reusit?

Cerintele au fost simple: proiectul trebuia sa aiba o imagine de efect care sa atraga cititorii atat organic, cat si din social media. Reuseam acest lucru doar daca faceam ceva deosebit, ceva care sa nu semene cu site-urile de stiri politice, cu site-urile de stiri generaliste, cu tabloidele sau cu site-urile din sfera socio-psihologiei, desi Politic Scam trebuia sa aiba continut din toate zonele de interes enumerate, pentru a putea identifica si exemplifica zilnic pentru cititori, tehnicile de manipulare folosite de catre politicieni, trusturi media, jurnalisti, personalitati publice, companii sau institutii.

Pentru partea de grafica si design am ales sa folosim o imagine aerista, moderna, “curata”, minimalista, mulata pe cerintele clientului. Cateodata, stabilirea imaginii generale si a structurii siteului dureaza mai mult decat popularea sa cu informatii, in special daca ai clienti pretentiosi, iar Politic Scam fac parte din aceasta categorie. Dar sa nu credeti ca ma plang, imi plac provocarile!

Intrucat este un proiect unic, asa cum spuneam, Politic Scam a trecut prin mai multe etape de dezvoltare si de incercare a diferitor submeniuri, formate, aspecte. Cu un singur lucru cazusem de acord, atat eu cat si cei de la Mind CVS, inca de la inceput: sa fie ceva deosebit. Din acest motiv, pe langa look-ul putin atipic folosit, am decis sa inversam un pic lucrurile si sa incercam ca adevarul Politic Scam sa fie transpus nu negru pe alb, ca de obicei, ci alb pe negru. Sunt fel de fel de studii care demonstreaza cat de greu e sa citesti alb pe negru, dar decizia noastra s-a dovedit inspirata, ajutata ce-i drept si de calitatea articolelor: atunci cand este interesant ce vrei sa citesti, citesti si de pe pergament sau tablite de piatra. Totusi, am avut grija sa setam contrastul atipicei combinatii de culori, astfel incat cititul articolelor pe dispozitivele mobile sa nu oboseasca ochii si sa nu genereze acele nesuferite bounce-uri care apar in Google Analytics. Ne-a reusit, dupa cum puteti vedea pe www.politicscam.ro, daca accesati de pe telefonul mobil sau tableta.

Dupa ce am conceput asezarea in pagina a diferitelor categorii, am ajuns la concluzia ca cel mai simplu si mai atractiv pentru cititori este ca site-ul sa fie impartit in cele trei categorii de manipulare care se regasesc si in sloganul Politic Scam, ingenios gandit de cei de la Mind CVS: “Dezvaluim manipularea politica, sociala si mediatica”; prin urmare, in partea de sus vom regasi, pe langa “Acasa”, categoriile “Manipulare politica”, “Manipulare sociala” si “Manipulare mediatica”, categorii care ajuta mult site-ul si pe partea de SEO. In plus, mai regasim si “guest blogging” si “sondaje”, acolo unde cititorii pot interactiona cu site-ul, fie trimitand articolele lor, fie votand in zona de sondaj.

Ca pentru orice site care se respecta, am decis, obligatoriu, sa dezvoltam un favicon adecvat, care poate identifica mai usor tab-ul site-ului dintre celelalte taburi deschise ale browserului web, precum si in lista de bookmarks / favorite. Sloganul a fost de asemenea preluat in titlul primei pagini, cu o mica deosebire, acesta devenind “Dezvaluim zilnic manipularea politica, sociala si mediatica”, modificarea venind pentru a spori atractivitatea cititorilor pentru proiectul Politic Scam.

Asa cum am mentionat, proiectul a trecut prin mai multe faze de dezvoltare si a ajuns la forma pe care o vedeti. Ca sa intelegeti un pic dimensiunea evolutiei, una din modificarile pe care le-am facut a fost schimbarea in intregime a categoriilor pe care le vedeti in partea de sus a site-ului. Acestea initial erau “metode de manipulare”, “stiri”, “editoriale”, apoi “stirile” au ajuns “articole” ca mai tarziu sa se decida a ramane cele trei categorii de manipulare continute de sloganul proiectului: “manipulare politica”, “manipulare sociala” si “manipulare mediatica”.

O alta modificare, de aceasta data din ratiuni de SEO, a fost renuntarea la tag cloud. Initial, site-ul avea un tag-cloud care insa, asa cum poate unii dintre dvs stiu, risca sa fie vazut de Google ca o aglomerare de linkuri, ceea ce determina declasificarea site-ului in cautarile organice.

Am tinut sa precizez cele de mai sus ca sa intelegeti si voi ca, avand in vedere ca este un proiect nou, de nisa, Politic Scam este in continua transformare si, foarte posibil, la momentul citirii de catre voi a acestui articol, site-ul sa fi trecut deja si prin alte transformari care sa il faca din ce in ce mai accesat si apreciat de catre cei interesati de politica, de metode de manipulare, strategii de vanzare sau negociere si nu numai.

Site-ul, la momentul redactarii prezentului articol, are abia o luna si jumatate de cand a vazut lumina online-ului – da, a fost facut public inainte de Craciun si s-a lucrat la el intens in perioada Sarbatorilor de Iarna, poate si pentru ca atentia utilizatorilor de online in acea perioada nu era focusata pe proiecte de acest gen. Acest lucru ne-a permis sa testam site-ul in conditii de vizibilitate, pe tot felul de dispozitive si gadgeturi: a demonstrat ca se incarca si functioneaza perfect, la orice rezolutie, si ca articolele se incarca pe diferite categorii.

Sunt dator cu o explicatie: desi am inceput sa lucram la site inca din luna noiembrie, atunci cand s-a rezervat domeniul www.politicscam.ro, iar contentul si designul incepusera sa prinda contur, a fost facut vizibil abia in decembrie – un proiect deosebit necesita ceva timp pentru a-l pune in practica. Acesta este motivul pentru care, desi am precizat data lansarii ca fiind perioada Sarbatorilor de Iarna, veti regasi pe site articole scrise inca din luna noiembrie. Nu puteam sa lansam un site fara content, nu-i asa?

Inchei aici, nu inainte de a le multumi celor de la Mind CVS pentru sprijinul acordat in perioada implementarii si a le ura succes in continuare pe partea de dezvoltare si promovare online, ca de altfel si celor de la Politic Scam, un proiect care imi va ramane in suflet, ce a beneficiat de portia mea de sudoare, efort care sper sa contribuie la aducerea cat mai multor cititori pe site.

carti-vizita

Cartile de vizita (fata/verso) realizate pentru cei de la Politic Scam. Grafica are, evident, legatura cu cea a siteului, iar efectul de pagina indoita de pe verso sprijina mesajul sloganului, “dezvaluind” in acelasi timp continutul siteului (QR Code-ul cu link catre www.politicscam.ro)

Leave a Reply